“Învaţă să-ţi legi şireturile”

“Învaţă să-ţi legi şireturile”
1 Iunie 1966

De mult n-am mai pus peniţa stiloului pe foile jurnalului, deja paginile s-au îngălbenit şi praful şade la locul lui bine-mersi, afară ziua să sa plece, soarele facand un semn de la revedere cu ultimele lui raze şi eu scriu…
Azi de dimineaţă am fost la controlul periodic la medic, aşteptând afară am zărit un băieţel care îi cerea tatălui său să îi lege şireturile tenişilor. Îi întinse piciorul tatălui, iar acesta se încruntă la el, micuţul lăsase capul in pamănt şi resemnat işi legă cu greu, singur şireturile.
Ţin minte şi acum când am primit prima pereche de tenişi şi nu ştiam sa imi leg şireturile. Era la începutul verii, când o verisoara mai mare a venit în vizită şi i-a propus tatei sa imi cumpere o pereche de tenişi. Tata fusese de accord şi mi-a arătat câteva perechi, iar eu mi-am ales una si m-a pus sa îi probez, dar nu ştiam să imi leg singur şireturile. Pe un ton autoritar imi spusese că dacă nu învăt pe loc să îmi leg şireturile nu imi mai cumpara tenişii. Speriat, l-am întrebat dacă vrea să mă înveţe, iar el mi-a dat un soi de formulă, ceva cu un iepuraş care aleargă după un copac şi apoi intră în vizuină, nu mai ţin minte bine, dar cert a fost că a ales calea cea mai grea , acum imi dau seama că sunt metode mult mai uşoare, dar nu, el tot cu iepurasul…
“Un lucru e sigur, şi acum tot aşa imi leg şireturile, şi n-am să mă dezvăţ, cu toate astea îi multumesc deşi iepuraşul intră mai greu in vizuină…”

"Un strop de competitie "

"Un strop de competitie"
11 Mai 1965

Eram astazi in parc si priveam cativa tineri ce se jucau, in sensul ca faceau miscare, spre deosebire de mine pe timpul cand eram eu tanar...
La un moment dat, un baiat care, cred eu, nu avea mai mult de 17 ani, se impiedicase in fata mea si isi scapase tabla de sah cu tot cu piese, putin amuzat, il ajutasem pe baiat sa adune piesele. Ma holbam la el si imi dadusem seama ca semana putin cu mine, nu prea inalt, cu parul zburliu si cu niste ochi asa de frumosi incat puteai citi naivitatea pe chipul sau. Rosu in obraji de rusine, isi ceruse scuze, cred, si zambi timid. Vazuse ca zambeam cu gura pana la urechi si m-a invitat sa joc o partida de sah in compania lui, vesel cum eram si cum de obicei nimeni nu abordeaza un batran pe o banca in parc, am decis sa accept.
Ani intregi, in loc sa ies afara la aer, sa ma joc cu mingea sau sa fac altceva activ, stateam in casa si ma jucam sah de unul singur, doar vara cand scapam de la scoala mai aveam puterea sa mai ies, dar toti copii erau atunci plecati pe la bunici sau cine stie pe unde, asa ca baiatul imi aduse putin aminte de mine.
Incepusem partida, iar la un moment dat baiatul prinsese putin curaj, fiindca era destul de introvertit, si imi pusese o intrebare, cred, moment in care eu tot cu zambetul pe buze ii facusem semn ca nu aud, ca sunt surd. Reactia baiatului veni imediat, i se vedea pe chip, nu ii venea sa creada ca un batran fara auz se poate amuza, pana la urma dintr-un nimic.
Pana la sfarsitul partidei, baiatul m-a tot privit curios, dar n-a mai schitat nici un cuvant si uimirea ii tot statea pe fata.
Bineinteles experienta si-a spus cuvantul, l-am batut pe baiat, strans, dar l-am batut si m-am simtit destul de bine, fiindca de mult timp nu mai jucasem.
"O mica amintire intr-o imprejurare destul de amuzanta face ca personajul meu sa traiasca un episod destul de vesel si sa uite de necaz."

Lupta lui Lucian

Felicitari Lucian!!!

Nu dormisem aseara deloc, doar cu gandul sa vad meciul. Stau in camin, si nu receptionez nici un post despre care s-a spus ca ar transmite lupta. Zis si facut, am intrat pe SRR.ro si am aflat ca Radio Romania Actualitati transmite live din Canada, comentatorul m-a cam bagat in ceata, nu intelegeam care cui isi aplica pumni, toata lumea urla, era un vacarm de nedescris, intr-un final am aflat si eu de la comentator,care crezusem ca lesinase de la ce agiatat era, ca Lucian l-a lovit pe Miranda in barbie cu arma lui mortala, upercut-ul. La finalul luptei mi s-a parut amuzant cu incerca el, comentatorul, sa ia un interviu campionului, nu cred ca realizase ca reporterii cu gradele pe umar erau cei de la HBO... asa ca a avut ceva de asteptat pana la interviu, intre timp eu adormisem.
Felicitari Lucian!!!

P.S. KO in repriza a 3-a

"O mica dragoste"

"O mica dragoste"
8 Martie 1965

Facusem azi o vizita unui doctor renumit pe aici pentru probleme de auz, cu care m-am si imprietenit de ceva timp, practic el a devenit ghidul meu aici, e un om serios cu care ai putea sa intretii o conversatie reusita, intelectual desavarsit are abilitatea de a-si face prieteni de tot felul, pare ca se adapteaza usor la toate personalitatile care le intalneste, dar nu despre asta voiam sa scriu...
Ateptand in fata cabinetului sau, o doamna superba, inalta si cu parul foarte lung, avand in brate un copilas, asteptau la rand la alt cabinet, probabil baietelul era putin racit. Si ma holbam la ea, posibil sa isi fi dat si seama, parea ca incerca sa isi fereasca privirea de ochii mei, care lacrimau. Se juca asa de frumos cu pustiul acela si il alinta incat mi-a trezit amintiri destul de triste...
Nu am avut o mama care sa se joace cu mine sau sa imi acorde un timp mai indelungat atentie, doar rareori si-atunci era o sarbatoare cand mama ma saruta pe obraz si imi spunea ca sunt frumos, dar nu dura prea mult si dragostea se sfarama.
Cred, dar nu sunt sigur, ca toti baietii s-au indragostit la vremea lor in copilarie de mame, uite ca eu nu, de cate ori incercam sa vad la mama ceva frumos, totul era ruinat de atitudinea ei, nu am fost persecutat, dar nici tinut in puf cu alinturi si rasfat, desi as fi vrut.
Am udat iar foaia din jurnal, cu lacrimi, de data asta triste si plang cu sughituri, chiar daca nu e langa mine, vreau sa stie ca am iubit-o si ca ii doresc ca de acolo sus de unde cred ca ma priveste, sa duca o viata plina de fericire si lipsita de orice griji si necazuri de care a fost coplesita cand traia...
Sa stii mama ca nu te condamn pentru ca nu mi-ai dat o atentie mai deosebita, caci stiu ca ai avut multe pe cap si chiar de nu am spus-o la timp, regret, dar spun acum...
Mama te iubesc...
"O mica dragoste franta de necaz sau de neatentie face ca o copilarie plina de fericire sa se transforme in ceva de care nu ai vrea sa iti aduci aminte...
La multi ani mami!!!"

Jurnalul "Culoare"

"Culoare"
24 Februarie 1965

Cum nu aud, de ceva timp m-am obisnuit sa privesc viata in culori, nu ca nu as fi privit-o la fel pe cand auzeam, dar nu apreciam cromatica la adevarata ei valoare, eram ca un poet simbolist, monoton, intr-un mediu citadin inconjurat de marionete…
La plimbarea de zi cu zi pe care o fac doar ca sa nu innebunesc, am vazut ca in cofetarii si buticuri dinacestea sau pe strada si in parcuri, cupluri si cupluri care mancau o prajitura sau se plimbau tinandu-se de mana romantic si ma opresc acum, caci la fereastra mea sunt doi porumbei care se giugiulesc…
Si m-am gandit ce data e azi... e 24 si e februarie, e Dragobetele, cum spun cei de aici, un fel de ziua indragostitilor... si mi-am adus aminte de tinerete…
Nu sunt si n-am fost casatorit, dar am avut cateva iubiri cu o insemnatate imensa pentru mine, doar una dintre ele mi-a ramas intiparita in minte perfect, caci si acum privesc cu jind la zilele in care imi soptea ca ma iubeste sau noptile.
Era o femeie in toata regula, inalta, subtirica si cu un gat dezgolit pe care iti venea sa il saruti cu o pofta de nedescris, niste buze speciale cum nu vazusem la nici o alta fata si ochii negrii. Iti dadea asa o impresie de femeie misterioasa, ce parca ascundea ceva sub trupul acela deloc angelic.
Era italianca si canta si ea la orchestra filarmonica vieneza, ne-am cunoscut intr-un turneu si am ramas profund impresionat de frumusetea ei, canta la violoncel, am si avut cateva duete cu ea pe scena filarmonicii, de laudat desigur.
O chema Francesca del Neri si venea din Bologna ca un real talent pentru orchestra noastra, era doar cu doi ani mai in varsta decat mine, dar infinit mai matura decat tanarul pianist Klaus Pauli si asta m-a ambitionat mai mult.
Dupa o relatie de trei ani si doua luni in care ne-am iubit ca doi adolescenti indragostiti pentru prima oara, in fiecare zi, ea a ales sa plece…
A primit o invitatie sa cante in Statele Unite ale Americii, eu am ales sa stau si ca si doi adolescenti, supid, ne-am ales fiecare o alta cale, ea a ales un musical pe Broadway, iar eu un film mut...
"Dragostea e doar culoare intr-un peisaj de o cromatica inimaginabil de frumoasa, pare se ca personajul meu a lasat voalul in alb si negru al orgoliului peste coloritul iubirii..."

Calatorie in universul unui surd (Prolog partea II)

Am stat in spital inconstient cateva zile si cand m-am trezit am crezut ca sunt in rai, era totul asa de alb si era asa de liniste incat nu imi dadeam seama inca ce era cu mine. La un moment dat aparuse un domn, la fel imbracat in alb si incepu sa-mi vorbeasca, am crezut ca visez, dar din ce in ce mai mult acest vis se transforma intr-un cosmar, nu-l puteam auzi si-atunci mi-am dat seama ca tot ce era in jurul meu se prabusise, parca lumea imi fugea de sub picioare, parca nu mai puteam atinge clapele si pianul radea de mine.
Am trait o drama, eram asa de complexat incat aveam impresia ca toata lumea ma arata cu degetul pe strada, parca eram un ciudat dinaceala nebun care aude voci si fuge pe strada de cineva care incearca sa-l prinda.
Eram destul de cunoscut pe vremea aceea, se si scria in ziar de concertele pe care le sustinea orchestra filarmonica vieneza si eram si eu trecut, Klaus Pauli, printre muzicieni de o mai mare valoare, pot sa spun chiar deosebita, caci am avut sansa sa cunosc nume foarte mari si sa invat chiar. Avusesem cateva turnee in estul europei, in anumite orase cheie, cu o afinitate pentru muzica si nu numai, unul dintre aceste orase parca ma vrajise, intr-un mod subtil si parca romantic.
Momentan, m-am retras intr-o locuinta proprie mai veche, cumparata mai demult pe cand mai mergeam in turnee, Doamne ce viata si cata nostalgie, dar sa nu deviem de la subiect,ca-mi uit ideea si trec iarasi la amintiri... si nu mai vreau. Evident proprietatea pe care o detineam si inca o detin, se afla in estul Europei, in acel oras. E un oras frumos cu o trditie pentru cultura deosebita si pentru opera si teatru in special. Nu e un oras foarte mare, dar e cochet, bine, nu se compara cu Viena, dar pentru linistea mea este perfect(si aici nu am fost ironic). Am concertat aici si mi-a placut asa de mult casa asta, incat am cumparat-o, intentionam sa vin aici in scurtele vacante pe care le aveam, dar soarta a facut sa ma mut de tot...
"Si ca sa nu isi piarda mintile, personajul meu scrisese un jurnal, pe care vi-l voi prezenta, nu e un jurnal zilnic, sunt doar ganduri asternute pe foaie pe care le-a intalnit in viata, viata care se sfarseste frumos intr-o dimineata de iarna pe data de 10 Ianuarie 1991"

Calatorie in universul unui surd (Prolog partea I)

Pot sa spun ca inca sunt fericit, caci dupa necazul pe care l-am avut, am fost distrus psihic. O tragedie asa de mare pe capul unuia ca mine, mai ales, e chiar o durere. Caci un talent am avut si inca am, doar un domn inginer pe care l-am cunoscut mi-a spus ca inca e inginer, desi avea peste 80 de ani, cred si ca meseria nu i-o poate lua nimeni. Asa sunt si eu, numai ca e o mare diferenta, in mintea-mi inca mai aud sunetul ciocanelelor lovindu-se de coarde in interiorul marii cutii negre, dar ce folos…
Cand vezi o sala arhiplina cu oameni inmbracati la patru ace nerabdatori sa auda un solo magnific, ce te poate face mai fericit de atat. Cand la sfarsitul spectacolului faci o plecaciune in semn de multumire si sala rasuna de aplauze si de ovatii, pentru tine desigur, ce te poate face mai fericit de atat.
Eu nu mai pot auzi murmurul din sala de dinaintea concertului si nici aplauzele, cu ce ma consoleaza imaginea salii, caci fara sunet e un pustiu de fotografie. E evident interpretabil, dar darul ce mi s-a luat ma face sa gandesc asa, unul care nu vede gandeste la fel, cred eu, desi spun inca odata ca e interpretabil.
Era in ’45 cand aproape ca s-a terminat razboiul, a fost un accident, atunci am pierdut tot ce am avut, ce imi era mai de pret, familia, adica parintii ca nu eram casatorit, impreuna cu auzul, bine ca macar mainile inca imi sunt intacte. Nu vreau sa scriu despre asta, ca imi trezeste amintiri cumplite, atata durere in suflet si o durere mai mare ca asta e ca am fost singurul din familie care am ramas in viata.

Calatorie in universul unui surd

Incepand cu data de 15 Februarie voi incepe sa scriu o povestioara despre gandurile unui surd in lumea de astazi. Eram cu niste prieteni intr-o plimbare la cel mai apropiat market de caminul studentesc, extrem de plictisiti incercand sa facem ceva interesant. La un moment dat unuia dintre noi i-a venit o idee despre cum ar gandi un surd cand ar veni si ar intra cineva in vorba cu el si sa facem din treaba asta un desen animat. Idee nu prea buna, zic eu, fiindca implica o productie destul de mare, asa ca m-am gandit sa o interpretez, ideea asta, in modul meu, mai artistic si sa postez pe blog cate o povestioara dintr-un asa zis jurnal pe care il va scrie personajul meu. Mai multe informatii dupa 15 Februarie, sper sa va placa...

De azi incolo...

De astazi, mi-am formatat tot calculatorul, am prins un virus greu de tot si am pierdut toate datele importante, bine ca nu si ideile,toate pozele pe care le aveam, proiecte, versuri si multe alte chestii. Oricum trebuia sa fac treaba asta numai ca am tot amnat-o si s-a ivit in acest moment. Nu asta e important, din vara o sa incep sa postez pe langa muzica, gandurile mele si experiente traite. M-am inspirat de la cineva, un pseudonim, Paul Radu Mircescu si mi se pare genial, Daca aveti ocazia cititi este extraordinar...

P.S. Zaha, colegul de camera, m-a tot avertizat"ba, cu cat trece timpul cu atat de mult o sa regreti", dar nu l-am ascultat... Iata ce s-a intamplat...

Inca putin....;)

Mai am inca putin si fac 19 ani. De trei zile am devenit nostalgic si ascult Vama - 18 ani. Stiu e ciudat, dar as vrea ca sa dau timpul inapoi doar pentru cateva amintiri. Nu pot, asa ca mi-am dedicat o poezie, nu numai mie dar si tuturor celor care iubesc viata... Sunt destul de ciudat spunand treaba asta dar cred ca e de vina sesiunea care e gata sa coboare peste toti studentii :)).

P.S. Download-ul la piese nu merge pt ca inca nu am activat contul. Cred ca le ia ceva timp sa trimita un link /:)

Asa trec anii...

Esti fericit sau nu, n-ai sanse sa-l opresti
Nu-i leac pentru durerea ce o simti cand trece timpul
Secretul pretios il stie numai vantul...
Si tu pe zi ce trece ai sa imbatranesti.

Si totusi e frumos, sa vezi cum se duc anii,
Sa vezi cum te transforma intr-unul matur
Si cum te cizeleaza, asa fara cusur
Ajungand 'napoi la varsta cand o sa strigi iar mami.

La mine nu sunt multi abia de sunt major,
Caci anii trec si nu ii simti venind
Apoi o sa-i privesti asa cu jind
Dar anii trec si nu-ti dai seama, ca au trecut asa usor.

Eu viata te iubesc,desi-s nervos mai deseori
Desi esti scurta si-mi pui piedici,
Tot tu ma-npingi apoi si ma ridici
Cum te iubesc pe tine, asa tu ma adori.

Ultimele piese aparute in 2010 si de fapt trase in decembrie 2009....

Graffit ft. Grasu MC - Captiv



Download

Graffit ft. Sirbutz & Grasu MC - Strigati



Download