Jurnalul "Culoare"

"Culoare"
24 Februarie 1965

Cum nu aud, de ceva timp m-am obisnuit sa privesc viata in culori, nu ca nu as fi privit-o la fel pe cand auzeam, dar nu apreciam cromatica la adevarata ei valoare, eram ca un poet simbolist, monoton, intr-un mediu citadin inconjurat de marionete…
La plimbarea de zi cu zi pe care o fac doar ca sa nu innebunesc, am vazut ca in cofetarii si buticuri dinacestea sau pe strada si in parcuri, cupluri si cupluri care mancau o prajitura sau se plimbau tinandu-se de mana romantic si ma opresc acum, caci la fereastra mea sunt doi porumbei care se giugiulesc…
Si m-am gandit ce data e azi... e 24 si e februarie, e Dragobetele, cum spun cei de aici, un fel de ziua indragostitilor... si mi-am adus aminte de tinerete…
Nu sunt si n-am fost casatorit, dar am avut cateva iubiri cu o insemnatate imensa pentru mine, doar una dintre ele mi-a ramas intiparita in minte perfect, caci si acum privesc cu jind la zilele in care imi soptea ca ma iubeste sau noptile.
Era o femeie in toata regula, inalta, subtirica si cu un gat dezgolit pe care iti venea sa il saruti cu o pofta de nedescris, niste buze speciale cum nu vazusem la nici o alta fata si ochii negrii. Iti dadea asa o impresie de femeie misterioasa, ce parca ascundea ceva sub trupul acela deloc angelic.
Era italianca si canta si ea la orchestra filarmonica vieneza, ne-am cunoscut intr-un turneu si am ramas profund impresionat de frumusetea ei, canta la violoncel, am si avut cateva duete cu ea pe scena filarmonicii, de laudat desigur.
O chema Francesca del Neri si venea din Bologna ca un real talent pentru orchestra noastra, era doar cu doi ani mai in varsta decat mine, dar infinit mai matura decat tanarul pianist Klaus Pauli si asta m-a ambitionat mai mult.
Dupa o relatie de trei ani si doua luni in care ne-am iubit ca doi adolescenti indragostiti pentru prima oara, in fiecare zi, ea a ales sa plece…
A primit o invitatie sa cante in Statele Unite ale Americii, eu am ales sa stau si ca si doi adolescenti, supid, ne-am ales fiecare o alta cale, ea a ales un musical pe Broadway, iar eu un film mut...
"Dragostea e doar culoare intr-un peisaj de o cromatica inimaginabil de frumoasa, pare se ca personajul meu a lasat voalul in alb si negru al orgoliului peste coloritul iubirii..."