"Un strop de competitie"
11 Mai 1965
Eram astazi in parc si priveam cativa tineri ce se jucau, in sensul ca faceau miscare, spre deosebire de mine pe timpul cand eram eu tanar...
La un moment dat, un baiat care, cred eu, nu avea mai mult de 17 ani, se impiedicase in fata mea si isi scapase tabla de sah cu tot cu piese, putin amuzat, il ajutasem pe baiat sa adune piesele. Ma holbam la el si imi dadusem seama ca semana putin cu mine, nu prea inalt, cu parul zburliu si cu niste ochi asa de frumosi incat puteai citi naivitatea pe chipul sau. Rosu in obraji de rusine, isi ceruse scuze, cred, si zambi timid. Vazuse ca zambeam cu gura pana la urechi si m-a invitat sa joc o partida de sah in compania lui, vesel cum eram si cum de obicei nimeni nu abordeaza un batran pe o banca in parc, am decis sa accept.
Ani intregi, in loc sa ies afara la aer, sa ma joc cu mingea sau sa fac altceva activ, stateam in casa si ma jucam sah de unul singur, doar vara cand scapam de la scoala mai aveam puterea sa mai ies, dar toti copii erau atunci plecati pe la bunici sau cine stie pe unde, asa ca baiatul imi aduse putin aminte de mine.
Incepusem partida, iar la un moment dat baiatul prinsese putin curaj, fiindca era destul de introvertit, si imi pusese o intrebare, cred, moment in care eu tot cu zambetul pe buze ii facusem semn ca nu aud, ca sunt surd. Reactia baiatului veni imediat, i se vedea pe chip, nu ii venea sa creada ca un batran fara auz se poate amuza, pana la urma dintr-un nimic.
Pana la sfarsitul partidei, baiatul m-a tot privit curios, dar n-a mai schitat nici un cuvant si uimirea ii tot statea pe fata.
Bineinteles experienta si-a spus cuvantul, l-am batut pe baiat, strans, dar l-am batut si m-am simtit destul de bine, fiindca de mult timp nu mai jucasem.
"O mica amintire intr-o imprejurare destul de amuzanta face ca personajul meu sa traiasca un episod destul de vesel si sa uite de necaz."
